Recufundarea în propriul nostru Botez

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Recufundarea în propriul nostru Botez

[2007-01-05]

pr. Raniero Cantalamessa

În pericopa evanghelică de astăzi se vorbeşte despre două botezuri: Botezul pe care l-a primit Isus şi Botezul pe care-l făgăduieşte Isus: este vorba despre Botezul lui Isus şi Botezul nostru. Despre cel dintâi se vorbeşte ca despre un eveniment istoric. "În anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiu... [în] ţinutul Iordanului"; despre al doilea se vorbeşte la viitor, ca despre o făgăduinţă: "El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc". Aceste cuvinte reprezintă pentru sacramentul botezului ceea ce reprezintă discursul despre pâinea vieţii de la Cafarnaum pentru Euharistie.

Cele două mari Sacramente, mai înainte de a fi instituite în moartea şi învierea Sa, au fost făgăduite şi explicate de către Isus în timpul vieţii Sale. Botezul pe care îl primeşte Isus mai este încă botezul cel vechi, botezul cu apă al lui Ioan Botezătorul; însă faptul că s-a coborât asupra lui Duhul Sfânt în chip de porumbel face din acel Botez un Botez nou: cel dintâi Botez întru Duhul Sfânt. Nu numai primul, ci modelul şi izvorul oricărui Botez creştin. În Iordan, nu apa a fost aceea care l-a sfinţit pe Isus, ci Isus a sfinţit apa, şi, toate apele.

Botezul creştin nu face altceva decât să prelungească misterul acelei zile: Duhul Sfânt se coboară asupra unei creaturi umane, şi acea creatură devine "fiu ales" în care Tatăl binevoieşte. Şi noi am experimentat aşa ceva, dar ce ştim noi despre acest grandios eveniment, care a marcat începutul vieţii noastre creştineşti? Botezul a fost, şi din păcate mai este încă pentru mulţi creştini, ca un pachet primit în dar şi aruncat într-un ungher, fără a fi deschis. Avem acest pachet, suntem în posesia lui, însă nu ştim ce dar preţios conţine. Necunoscând darul, nu avem habar că suntem bogaţi; nu ne gândim să ne bucurăm, să-i mulţumim şi să-l lăudăm pe cel care ni l-a trimis. Suntem fiii lui Dumnezeu, însă noi nu ştim aceasta! Din Botez nu ne-a rămas decât caracterul neşters, care ne permite să îndeplinim toate celelalte acte ale vieţii creştine; însă roadele Botezului sunt legate, şi de aceea nici nu reuşim să auzim înlăuntrul nostru acel glas duios care ne spune: "Tu eşti fiul Meu cel preaiubit!"

În ziua de astăzi trebuie să desfacem acel pachet primit în dar, şi să ne readâncim în apele Botezului nostru. Darurile lui Dumnezeu devin adevărate şi active pentru noi numai în clipa în care, luminaţi de Duhul Sfânt, suntem conştienţi de ele şi le primim cu credinţă; într-un anume sens, noi astăzi ne botezăm din nou. Acest lucru este posibil tocmai pentru că Botezul lui Isus este un Botez al Duhului Sfânt, şi Duhul Sfânt nu curge aşa cum curge apa la Botez; El rămâne şi poate să se reîntoarcă şi să ne reaprindă asemenea focului acoperit cu cenuşă.

Există mai multe metode a dezvolta semnificaţia Botezului, însă cea mai bună este aceea a dezvoltării ritualului şi a explicaţiei semnelor ce-l întovărăşesc. Sacramentele lucrează ceea ce indică semnele. Liturgia baptismală cuprinde cea mai bună cateheză. Să încercăm să ne amintim, unul după altul, principalele momente ale unui botez la care am asistat recent sau de care ne amintim noi mai bine. La început avem proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu; se citesc fragmente din Scriptură. Aceasta pentru că apa nu poate realiza renaşterea fără credinţă, iar credinţa este suscitată de cuvântul lui Dumnezeu: "Credinţa vine în urma ascultării, iar ascultarea vine prin Cuvântul lui Cristos". Puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu a fost dată tuturor acelora care au primit cuvântul şi care cred în numele Său.

Sfântul Paul spune că Biserica, şi fiecare om care i se adaugă, este curăţită prin baia apei unită cu Cuvântul. Aşa cum Euharistia este dubla masă a Cuvântului şi a pâinii, tot aşa Botezul este baie a Cuvântului şi a apei. Cuvântul lui Dumnezeu nu este numai hrană, ci şi spălare; smulge vălul de pe ochii noştri şi ne face să vedem lumina, ne face să credem. După Cuvântul lui Dumnezeu intră în scenă apa, scumpa noastră soră apa, despre care Sfântul Francisc din Assisi spunea că este blândă, umilă, scumpă şi curată. Aici, în Botez, ea apare mai degrabă ca o mamă decât ca o soră, pentru că în ea, ca într-un sân matern, credinciosul este născut la o viaţă nouă. Lângă vasul baptismal, preotul binecuvântează, şi oarecum prezintă apa, care va fi folosită la Botez. Fiind aleasă de Isus pentru Botez, Duhul Sfânt a făcut din apă, împreună cu pâinea şi vinul, o făptură scumpă creştinilor.

Apa ne aminteşte de marile evenimente din istoria mântuirii: Creaţia, potopul, trecerea Mării Roşii, apa Iordanului în care a fost botezat Isus, apa care a ţâşnit din coasta străpunsă a lui Cristos. Fiecare dintre aceste momente ne spune câte ceva despre semnificaţia Botezului. Chiar şi potopul, şi apa Mării Roşii, cu toate că sunt ape învolburate; apa reprezintă o judecată, o separare, îneacă ceea ce este necurat şi rău în om, şi salvează ceea ce este curat şi drept; îneacă păcatul pentru a-l salva pe păcătos. Aşa ceva s-a întâmplat la trecerea Mării Roşii: şi israeliţii şi carele de război ale lui Faraon au intrat în apă, dar numai Israel a ieşit teafăr pentru a înainta spre pământul făgăduit; duşmanii s-au înecat în mare. "Apa Botezului este şi ea o Mare Roşie, pentru că a fost înroşită de Sângele lui Cristos" (Sf. Augustin).

La un anumit punct al Botezului, intervine o schimbare bruscă de temperatură; este un moment dramatic. Deja chiar de la începutul Botezului, rugăciunea exorcizării a evocat o tristă realitate: cel ce se botează nu este ca o ceară moale capabilă să ia o formă oarecare, mai cu seamă atunci când este vorba despre un adult; el este sclavul păcatului, supus puterii întunericului, înşelăciunii lumii. A sosit clipa în care trebuie să alegem: ori cu Cristos, ori cu lumea; ori de partea luminii, ori de cea a întunericului; ori de partea trupului ori de partea sufletului; ori cu Dumnezeu, ori cu satana: Te lepezi de păcat, de înşelăciunile lumii, de satana? Mă lepăd! Crezi în Dumnezeu, în Isus Cristos, în Duhul Sfânt, în Biserică, în viaţa veşnică? Cred!

Pentru ca cineva să renască trebuie să aleagă, să se hotărască, pentru că însăşi renaşterea este o alegere, o hotărâre, spre deosebire de naşterea naturală, care este numai un element, un dar primit pasiv de la alţii. În acele simple cuvinte s-a conturat o schimbare; cel puţin aşa se credea în primele veacuri ale Bisericii: catecumenul se întorcea cu faţa de la Apus spre Răsărit, spre a arăta că se lepăda de întuneric şi de cel rău, spre a se avânta spre lumină, spre Cristos: "Fugind de întuneric, aleargă spre lumină, cu faţa spre răsărit caută soarele, eliberat fiind din mâinile tiranului îşi adoră regele" (Cabasilas). Atunci când vom lua parte la vreun botez, în această fază să ne închipuim această alergare a sufletului spre lumină, cu mâinile întinse spre a-l îmbrăţişa pe Cristos, aşa cum a procedat Magdalena în dimineaţa învierii Domnului.

Astfel se ajunge la momentul Botezului adevărat şi propriu. Celebrantul îi îndeamnă pe părinţi să se apropie cu copilul în braţe, însoţit de naşi, îi cufundă de trei ori capul în apă (botezul prin cufundare) sau varsă apă pe capul celui botezat pronunţând cuvintele: "Eu te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt". Pentru a înţelege întreaga semnificaţie a acestui gest, trebuie să ne gândim cum a fost acesta la început: catecumenul se dezbrăca de hainele sale, se cobora în apa unui râu sau într-un lac, până la gât, unde era cufundat de trei ori. Întreita cufundare şi recufundare simboliza moartea de trei zile şi Învierea lui Cristos. Sfântul Pavel face aluzie la acest ritual atunci când explică Botezul cu aceste cuvinte: "Nu ştiţi că toţi câţi în Cristos Isus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii".

Cufundarea în apă simbolizează şi actualizează îngroparea lui Isus în pământ şi moartea omului vechi, în vreme ce recufundarea simbolizează şi actualizează Învierea lui Cristos şi naşterea omului nou. "În aceeaşi clipă, aţi murit şi v-aţi născut, şi aceeaşi apă a devenit pentru voi mormânt şi mamă" (Ciril din Ierusalim). Toate acestea se desfăşoară sub privirile Tatălui, ale Fiului şi ale Duhului Sfânt, invocaţi prin formula baptismală, astfel că în vreme ce gesturile invocă misterul întrupării şi al învierii lui Cristos, cuvintele invocă Sfânta Treime. În felul acesta se vestesc două mistere principale ale credinţei şi unitatea planului divin al mântuirii, care pleacă de la Tatăl şi se reîntoarce la Tatăl.

Ultimele gesturi ale ceremonialului Botezului vestesc prelungirea acestuia în viaţă. Acestea sunt ungerea cu Sf. Mir, haina albă, lumânarea aprinsă, deschiderea urechilor şi a buzelor. Haina albă este simbolul nevinovăţiei şi al demnităţii recâştigate, ce trebuie păstrată şi demonstrată în conduita vieţii; lumânarea aprinsă este mărturia pe care creştinul trebuie să o dea: "Aşa să strălucească lumina voastră în faţa oamenilor..." Ultimul lucru ce trebuie să fie preţios în Botez este numele. În ziua aceea numele a fost rostit pentru prima dată în public; în faţa îngerilor şi a oamenilor am primit un nume. Câtă semnificaţie în toate acestea! Adevăratul nostru "eu", omul cel nou, acela pe care Dumnezeu l-a cunoscut şi l-a iubit din veşnicie, s-a născut în această zi, şi nu în alta; el a primit un nume.

E drept ca acest nume să fie proclamat în faţa lui Dumnezeu. A exista, a trăi în adevăratul înţeles al cuvântului, pentru noi oamenii, înseamnă a fi cunoscuţi de Dumnezeu, a fi chemaţi pe nume de către El, care ne-a ales întru Isus Cristos, mai înainte de întemeierea lumii, pentru a fi fiii săi: "Acum aşa zice Domnul, Ziditorul tău, Iacove, şi Creatorul tău, Israele: "Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat şi te-am chemat pe nume, al Meu eşti". Adevăratul Tată din ceruri este Acela care prin gura Bisericii ne-a pus adevăratul nume. Maria Magdalena a tresărit de bucurie, auzindu-se chemată pe nume de către Isus în ziua Învierii, tot aşa şi noi vom tresălta de bucurie în ziua când îl vom auzi pe Dumnezeu chemându-ne pe nume! Chiar şi numele nostru este un mister; este o amintire a Botezului nostru.

Am spus că ultimele cuvinte din ritualul Botezului vestesc prelungirea acestuia în viaţă. Tocmai acum a sosit momentul pentru a face marele salt de la sacrament la viaţă, de la acea zi la ziua de astăzi. Botezul nu este un act desăvârşit, iar mai apoi închis în el însuşi. El este inaugurarea unei stări, sau mai bine spus a unui proces, care trebuie continuat în întreaga viaţă, până la acel act final, pe care Isus îl numea "Botezul său" (nu botezul apei ci al pământului), care va fi moartea. Atunci făptura nouă concepută în Botez va apărea în cele din urmă la lumină, şi se va arăta lumii exact ceea ce suntem în clipa de faţă, adică fii ai lui Dumnezeu. Într-un anume sens, în ziua Botezului noi nu am primit darul de a fi fiii lui Dumnezeu, ci puterea de a deveni ca atare. "Celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1,12).

Aşadar, puterea şi nu un dar, care cu trecerea timpului s-ar putea deteriora sau pierde, ci mai degrabă o cooperare, o coresponsabilitate în mântuire; de a deveni, adică o putere care implică dezvoltarea, maturizarea, angajarea personală. Trebuie să trecem de la o viziune statică asupra Botezului şi a vieţii creştineşti la o viziune dinamică; trebuie să devenim (de fapt) ceea ce suntem deja (de drept). De aici şi necesitatea de a activa; nu ne putem automulţumi să rămânem în starea copilăriei, a unor rahitici spirituali. Câte preocupări în jurul unui copil care nu se dezvoltă normal! Câte cheltuieli, câţi medici nu sunt consultaţi! Însă acei părinţi care întreprind toate acestea prea adesea nu-şi dau seama că pe plan spiritual cazul lor este mult mai grav decât cel al copilului rahitic!

Fii ai lui Dumnezeu, maturi şi formaţi - spune Ioan - devenim, numai primindu-l pe Isus, crezând în numele Lui, prin credinţă. Iată aşadar cuvântul cheie pentru trăirea Botezului propriu: dezvoltarea vieţii de credinţă nu numai la nivelul intelectual (învăţând cât mai bine ceea ce trebuie crezut) ci mai ales la nivelul practic (trăind din plin cele învăţate). A face din credinţă propriul element vital, criteriul de bază, motivul hotărârilor, pentru că numai aşa se poate ajunge la lumină, la asemănarea cu Isus, devenind "fii întru Fiul".

Am revizuit Botezul nostru; am deschis pachetul cu darul primit, şi cunoaştem darurile făcute de Dumnezeu. Botezul conduce la Euharistie; apropiindu-ne de Sfânta Masă, noi suntem acum asemenea evreilor ieşiţi din apele Mării Roşii, care se grăbeau să primească mana, adică "pâinea cerească, care conţine toată dulceaţa şi toată bunătatea".

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 2071, Ultimul acces: 2026-10-15 20:38:58

Timp total: 0.04s...

[]:1